joi, 7 ianuarie 2010

Ivan Patzaichin: "Sînt liber!"

de Luminiţa Paul


18 ani la rînd, Ivan Patzaichin a urcat pe 4 ianuarie la Piatra-Arsă cu lotul. Acum n-a mai făcut-o. "Simt un gol în stomac, dar nu vreau să mă las copleşit", spune el

Zăpada din Bucureşti e aproape o păcăleală. Cîţiva nămeţi fragili, un pic de gheaţă, mocirlă. Pentru Ivan Patzaichin, luna ianuarie era rezervată, din 1993 încoace, omătului pur şi gros de la Piatra-Arsă. De atunci, vreme de 18 ani neîntrerupţi, timp în care a fost antrenor al lotului naţional de kaiac-canoe, apoi doar de canoe, cvadruplul campion olimpic începea pregătirea cu un cantonament la altitudine. Care dura 3-4 săptămîni. O lună de izolare la 1.900 de metri.

Acum, Patzaichin nu mai e antrenor. Alţii au decis că nu mai e nevoie de el, că ar trebui să ia o pauză. Alţii au decis, iar Ivan spune că nu se va mai întoarce la lot atîta vreme cît funcţionează actuala conducere a federaţiei. E ferm. Un pic nostalgic. Dar şi foarte liniştit.

- Vă gîndiţi des la lot, la sportivi, la cantonament?
- Îmi trece prin cap, mai ales că aveam visuri, speranţe.

- Cît de greu e?
- Să ştii că simt un gol în stomac cînd ajung pe la Snagov. Dar nu mă las copleşit. E o etapă încheiată. Acum sînt mai liber.

Zăpadă pe picioare şi apă încălzită
Piatra-Arsă ascunde multe amintiri. Marele campion enumeră dintr-o suflare. "Era dificil. Şi pentru sportivi, şi pentru că era un loc greu accesibil. Probleme cu transportul pe cablu sau cel dintre Babele şi Piatra-Arsă. În anii '90 erau condiţii de cazare departe de perfecţiune. Stăteam în cabană şi uneori ploua în camere, alteori ne trezeam dimineaţa cu zăpadă pe picioare. Sau nu era apă, trebuia să încălzim cu oalele pentru menaj. Sau nu puteam pleca, din cauza timpului nefavorabil. Am riscat de cîteva ori, am luat-o pe jos şi am recuperat bagajele mai tîrziu. Dacă nu era posibil să coborîm, acele două-trei zile de stat în plus erau mai grele decît toată luna petrecută acolo", zîmbeşte el la capătul înşiruirii.

Ivan Patzaichin
Părţile bune atîrnă însă mai mult în balanţă. "Am mai spus-o, eram şi sînt aproape un fanatic al altitudinii", explică Ivan. "Acolo, sus, aveam trasee foarte bune de schi fond. Sportivilor nu prea le plăcea, însă, o dată ce înţelegeau cît le e de folositor, îl făceau. E excelent pentru muşchii braţelor, ce aveam noi nevoie, dar nu doar atît. Îi ajută să gîndească, să-şi stabilească un ritm, să-şi regleze respiraţia".

"Întotdeauna mi s-a părut important să-l determini pe sportiv să înţeleagă de ce trebuie să facă un lucru sau altul. Să-l convingi să muncească din plăcere"
IVAN PATZAICHIN

"Se spunea că eram dur. Sportivilor le era însă mai degrabă teamă să mă vadă supărat decît furios. Ştiau atunci că n-au făcut ceva aşa cum trebuie"
IVAN PATZAICHIN

Lotul a urcat, ca de obicei, la Piatra-Arsă pe 4 ianuarie. Fără Ivan. Majoritatea sportivilor, chiar şi cei care s-au lăsat între timp, l-au sunat sau i-au trimis mesaje de Sărbători. Îşi aminteşte de un moment de acum doi ani şi chipul expresiv se destinde într-un surîs: "Au postat băieţii poza. Se îmbrăcaseră toţi în Moş Crăciun".
Răsuflă adînc. "O dată şi o dată trebuia să mă retrag. Dar nu era acesta momentul şi nu aceasta modalitatea. Eu începusem să pregătesc echipa pentru următoarele Jocuri Olimpice"

- Aţi reveni la lot?

- În condiţiile de acum, nu e cale de întoarcere.

Din lotul de canoe pregătit de Ivan Patzaichin pînă anul trecut s-au retras Florin Mironcic, campion european de simplu în 2006, Iosif Chirilă, medaliat mondial cu aur şi argint în 2007, fraţii Popa, Loredan, campion mondial în 2007 în C-4, şi Ciprian, locul 4 la JO 2008, şi Cătălin Costache

Ce face acum Ivan Patzaichin? Se plictiseşte? "Nu. Sînt în Biroul Executiv al COSR şi preşedintele Comisiei de Etică. Îmi place foarte mult. Am primit o ofertă să lucrez la Academia Olimpică, dar i-am rugat să mă lase cîteva luni, să mă liniştesc puţin. Oricum, o să merg cu drag la acţiunile lor, chiar dacă nu sînt angajat la COSR".

Prieteni, operă, teatru
Şi în rest? "Am atîţia prieteni pe care nu i-am văzut prea des în ultimii ani!. Abia acum pot să onorez invitaţiile lor. Am fost la Operă de două ori, la expoziţii. Vreau să mă duc la teatru, chiar am o invitaţie la Odeon, la spectacolul "Un tango mas", al lui Răzvan Mazilu şi Monica Petrică. Am fost şi în Deltă de două ori. Mai merg şi la Snagov, am căţeii acolo". Din păcate, mascota de atîta vreme a marelui campion, căţeluşa Blache, a murit acum un an. "Era bătrînă, avea 17 ani", oftează Patzaichin.

Oricum, noţiunea de timp liber îi e o chestiune necunoscută. "Şi cînd antrenam, dacă aveam două zile, nu stăteam locului. Măturam scările sau în faţa casei, numai ca să nu stau degeaba", povesteşte Ivan zîmbind.

Stinge ţigara, mai ia o gură de apă, apoi spune destins: "Mai am cîteva lucruri de rezolvat azi!". Are dreptate, acum e liber.

Piatra-Arsă despre Ivan...
Casandrescu (administrator) - "Parcă lipseşte ceva acum. Timp de 18 ani ne-am obişnuit să-l avem aici pe Ivan şi sportivii săi, în cantonament, timp de 24-28 de zile. E un om care are grijă de elevii săi. De dimineaţă pînă seara. Îmi aduc aminte că era sufletist şi cu animalele. Seară de seară se îngrijea de cîinii cabanei, dar şi de vulpile din jur. O dată l-am văzut cu ochii mei cum a hrănit o vulpe din mînă!"

Nea Ion (bucătarul şef) - "Ivan este prietenul nostru cel mai bun. Nu a fost niciodată un tip pretenţios la mîncare. Venea în bucătărie să ajute. Mă filma mereu cînd tăiam porcul. Dar prefera mult şi peştele. Fiind lipovean, dădea înainte comandă de peşte. De fiecare dată îl pregăteam altfel: saramură, prăjit, borş, plachie, la cuptor"

Bebe (barmanul) - "Întotdeauna m-a impresionat Ivan prin faptul că nu a lipsit la nici un antrenament de-al elevilor săi indiferent cît de aprigă era vremea, ger, vînt. Mereu a ieşit o dată cu ei şi a intrat după ei. Era îngheţat bocnă. Apoi le pregătea ceai sportivilor."

Nea Vasile (responsabil cu snowmobilele) - "Ivan! Un om de o modestie rară. A cărat umăr la umăr bagajele şi echipamentele sportivilor. Seara, întotdeauna juca rummy sau table. Iar la sfîrşitul ultimei zile organiza o petrecere de adio pentru personal şi sportivi".

18 comentarii:

  1. „Am învățat că EROI sunt ceicare fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecințe”, spunea nu demult inegalabilul Octavian Paler. Eu îmi permit să-l parafrazez pe maestrul Paler, pentru că știu că Ivan s-ar rușina groaznic, dacă ar citi așa ceva, cu referire la el. „Am învățat că OAMENI sunt cei care fac ce trebuie...etc”.Cu fiecare zi care trece și cu fiecare tâmpenie pe care o fac „borcănarii”, în disprețul sportivilor și al performanței, în sine, sunt tot mai convins că Ivan a luat o hotărâre corectă, oricât de greu i-ar fi . Și cum să nu-i fie greu când pentru prima oară, în 18 ani, grupa de canoe stă în Snagov,iar grupa de kaiac băieți și fete s-a dus la Piatra Arsă?!?Se pare că metodele de antrenament ale lui Ivan nu sunt atât de proaste și învechite precum spuneau Mîrlădeanu & Comp., de vreme ce ei le aplică acum, iar pe canoiști i-au lăsat la vatră.Se pare că obiectivele federației pe 2010 se rezumă la aducerea grupei de canoe la stadiul de contraperfomanță a kaiaciștilor, păstoriți de maestrul eșecelor Mîrlădeanu. În orice caz, semne bune anul are! Iar dacă faza cu antrenorii principali care încă se distrează în Austria este adevărată, asta chiar este strigător la cer.Sigur că trebuia înlăturat de la lot un OM despre care colaboratorii lui de 18 ani, de la Piatra Arsă au numai cuvinte de laudă. Păi, până când?!?

    RADU

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce plictiseală pe aici!!!! Dacă nu-l mai aveți pe MăscăRICIU de care să faceți mișto, tăceți inteligent. E mai ușor să facem caterincă decît să comentăm lucruri serioase.

    RăspundețiȘtergere
  3. Se aude din munti ca la indicatiile gloabei,care mai nou este si nutritionist,loturile fac foamea dar antrenamentele sunt draconice. La nemultumirea sportivilor raspunsul a fost la nivelul de gandire al antrenorilor : " cui nu-i convine sa plece ". Pai, bai istetilor, daca aia chiar nu mai suporta si pleaca voi ce faceti ? va antrenati intre voi ? sau simtiti ca la vara o dati in bara si cautati de pe acum motive ? FRKC nu are nimic de spus, chiar fiecare face ce vrea la loturi sau pun si ei umarul la distrugerea acestui sport ? Domnilor din BF chiar nu mai vreti si voi o deplasare afara la vara, ceva premieri grase, ciubucuri etc. ??.

    RăspundețiȘtergere
  4. Asta e realitatea! In Romania nu se vrea performanta iar unii antrenori dau dovada de multe lipsuri..sunt buni in meseria lor dar au de lucrat la partea de omenie sau poate ar trebui sa invete ce inseamna sa fii om si nu un dictator!
    Situatia de mai sus e cam la toate cluburile de kaiac-canoe din tara si nu numai in acest sport!
    Inca o chestie care tine de ceea ce am zis mai sus si ne arata inca odata ce face banul sau faima din om/roman:
    Domnul Ivan Patzaichin, dupa ce a fost descoperit de catre un antrenor al clubului Orsova..atunci cand vedea pentru prima data o portocala(cunoscatorii stiu despre ce vorbesc)..a facut performanta si a ajuns cine este datorita antrenorului, caruia nu-i dau numele si pe care domnul Ivan se pare ca l-a uitat pentru ca nici macar nu-i da "Buna ziua!" atunci cand se intalnesc...dar asta e romanul!
    Trecand la o alta tema, am observat multe cazuri in care antrenorii par ca se razbuna pe elevii lor pentru ceea ce au patimit la vremea lor..cel putin asta e parerea mea..

    RăspundețiȘtergere
  5. "Caiac"
    sursa GSP, Se dau prime Olimpice !!!!!
    Octavian Belu, preşedintele Comisiei Tehnice a COSR, a anunţat ieri că în programul POL România au fost acceptaţi sportivi din şase federaţii naţionale, evaluările continuînd pînă în luna martie. "Pînă în prezent au fost acceptate programele din canotaj, atletism, scrimă, tir, gimnastică şi polo", a precizat Belu. Indemnizaţia lunară pe care o primeşte un sportiv sau un antrenor este cuprinsă între 750 lei şi 1.000 de lei. Polo este singurul sport de echipă inclus în Pol pînă acum, beneficiind 24 de sportivi şi doi antrenori.
    Conducerea FRKC este inghetata si inzapezita ?

    RăspundețiȘtergere
  6. conducerea se dezgheata doar la prime pentru ei ,,,pentru sportivi si chiar antrenori ramine inzepezita ,,,,ei daca s-ar putea ciupi ceva din primele olimpice , daca ar iesi si pentru ei de o ciocolata ,,,,atunci sa vezi ,dai si lupta, dai si lupta ,

    RăspundețiȘtergere
  7. Mai Cosiqon vezi ca bati campii. Potzaichin a venit din delta direct la Dinamo in toamna lui 1967 fiind initiat in canoe de Senia Ismailciuc(apropos : sti cine a fost Senia si ce hram a purtat prin sportul asta ?)ce treaba a avut Ivan cu Orsova nu pricep ?! Nu mai dezinforma sau ai sindromul MascaRICU ?

    RăspundețiȘtergere
  8. Ar fi bine sa-ti dai numele si promit ca am sa ma informez mai bine ca sa-ti fac pe plac, OK?
    Revin, promit!

    RăspundețiȘtergere
  9. Mai Cosinus, nu mai reveni, treci la autoinformare, obisnuies-te-te sa nu mai afirmi bazaconii, mai ales despre marile personalitati ale acestui sport. Incearca sa afli folosind intrebari de genul "...am auzit ca dl.XXX a facut...? Este adevarat ?" si sigur se vor gasi oameni, mai informati, care te vor ajuta sa nu cazi din ridicol in penibil. In ce ma priveste,nu m-ai convins cu nimic incat sa cred ca declinandu-mi identitatea voi fi mai fericit in ideia ca mi-am castigat un intrelocutor cu care sa schimb opinii si idei. Cred ca esti mai aproape de minigandirea si lipsa de idei a lui MascaRACU

    RăspundețiȘtergere
  10. In fine, probabil ca am gresit si daca e asa imi cer scuze pentru asta! Promit ca in cel mai scurt timp voi vorbi cu persoana care mi-a dat aceasta informatie si ma voi lamuri!
    Iar tu, mai anonimule, invata te rog sa nu te mai consideri asa de important si inteligent si chiar daca o faci, spune-ti si numele ca sa stiu si eu cui ma adresez si pe cine iau la misto!OK?
    In primul rand nu ma cunosti si in al doilea rand ai noroc ca ai primit acest feedback, de obicei nu stau la taclale cu persoane de o importanta si o inteligenta iesita din comun pentru ca nu sunt capabil sa port o discutie pe masura...asta e!
    O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  11. @ COSIGON

    Ce bine că ți-ai dat tu numele...Anonim sau Cosigon mi se pare același lucru...Nu înțeleg de ce aveți fixația asta cu numele, pentru că nu am auzit să fie nici ilegal, nici imoral, iar gazda noastă ne oferă și această opțiune.

    BELFEGORE din CHITILA

    RăspundețiȘtergere
  12. @COSIGON


    Este lăudabilă inițiativa ta de a crea un site despre kaiac-canoe, cu scopul de a face cât mai cunoscut acest sport și practicanții lui, deși acest lucru este de datoria FRKC.Dar, opinia mea este că ai început cu stângul.Faptul că ai postat aici un comment plin de „minciuni în falș” și „răutăcisme” gratuite despre unul dintre cei mai titrați campioni ai României ,te descalifică.Dacă tu răspândești asemenea „informații” despre figura emblematică a acestui sport, fără o minimă documentare și apleci urechea la bârfe și șmenozeli de 2 bani,ce anume ne-ar încuraja să-ți vizităm site-ul și, mai mult, să devenim colaboratori?!?Spre deosebire de tine, deținătorul acestui blog, SONYC SPEED, a dat dovadă de imparțialitate,de eleganță în modul în care și redactat feed-back-urile, corectitudine , politețe și loialitate față de sportul în care s-a format. Felicitări SONYC SPEED!Dacă te-ai fi documentat, ai fi aflat că d-nul Patzaichin a devenit canoist în martie 1967, iar clubul de la Orșova s-a înființat în 1972, așa că nu avea cum să fie descoperit de un antrenor de la Orșova. El a venit la Dinamo București la cerere, iar primii lui antrenori au fost regretații Simion Ismailciuc și Radu Huțan, pe care-i venerează și întotdeauna recunoaște că lor le datorează totul.Faptul că nu se salută cu un anumit antrenor este cauzat de o mare dezamăgire pe care acesta i-a provocat-o și nu din cauza „banilor și a faimei” așa cum greșit ai spus tu.Patzaichin nu și-a renegat niciodată obârșia modestă și este admirat că a rămas modest și cu bun simț, în ciuda succesul pe care l-a avut.Eu i-aș propune dlui Patzaichin o listă întreagă de antrenori pe care să nu-i mai salute:Mârlădeanu, Mârlicin, D. Stoian, Toth, Alecu, Lifere etc, etc., oameni care au mâncat o pâine bună gudurăndu-se pe lângă el, ani de zile.Așa că ,tinere COSIGONoree, anunțându-te că portocalii nu cresc în Delta Dunării și că succesul îți aduce niște prieteni falși și o mulțime de dușmani adevărați, îți sugerez să te gândești de două ori dacă ai calitățile necesare pentru a înființa site-ul despre kaiac-canoe.


    BelfeGORE din CHITILA

    RăspundețiȘtergere
  13. Hotararea mea in privinta infiintarii site-ului este de neclintitit si crede-ma ca imi voi da toata silinta pentru a fi vizitat chiar si de catre tine!
    M-am gandit sa nu mai revin asupra mesajului initial, imi pare rau ca am raspandit ceva fals si recunosc ca nu m-am documentat in aceasta directie, ramane invatatura de minte si ceva ce nu voi mai face de acum!
    Stii cum se spune, tot raul spre bine, viata merge inainte iar eu iti multumesc sincer pentru ultimul raspuns, chiar nu stiam unele lucruri iar in privinta antrenorilor, crede-ma ca stiu cum stau lucrurile..
    In incheiere, vreau sa iti sa-ti urez succes si bafta in tot ceea ce faci si sa-ti transmit ca in privinta site-ului nu vei fi dezamagit, chiar daca am inceput cu stangul, promit sa ma redresez!
    Respectele mele pentru tine BelfeGore din Chitila!
    O seara buna!

    RăspundețiȘtergere
  14. Salut Belfegore, ma bucur ca ai revenit dar imi pare rau ca-ti pierzi vremea cu susnumitul "gonoree" si ca i-ai acordat un asa de lung comentariu. Saracutul acum si-a dat seama ca este cazul sa se uite unde calca inainte de a pasi. Cred ca, daca vroia sa stie cu cine incearca sa aiba o discutie nu se afisa sub pseudonume de boala lumeasca cerand altora sa se identifice, pentru a sti pe cine ..." sa ia la misto " !!?? Auzi ba ce-i trece prin zegrasul din bila lui cap de creta. Belfegore te rog fa-i un vaccin cu indiferenta moftangiului, pt, ca eu nici macar atat nu mai am fata de el. Cosigonoree, dormi in pace, prostia vegheaza pt.tine

    RăspundețiȘtergere
  15. acaum daca va intereseaza cu adevarat canoe-a Romaneasca eu zic sa aruncati un ochi, mai pe la primavara cand se dezgheata Snagovul,de pe banca din curtea bazei de la snagov cand este campionatu National,sa va mai hraniti cu ceva idei despre sportul acesta,si sa imi spuneti dupa acea daca merita sa te uiti dar apoi sa il mai si practici, va pupa baiatul si nu mai bateti campul fratilor, eu sincer m-am distrat dar....nu de inteligenta voastra.

    RăspundețiȘtergere
  16. Anonimule !Esti suparator de agramat iar insistenta ta in a te traumatiza cu parerea ma face sa cred ca esti chiar...(scuze ! nu am gasit un termen care sa te defineasca).De unde sti ca cei care fac comentarii aici si pe care ii inviti la banca de pe malul Snagovului (credeam ca vei aminti de celebra salcie de acolo pe locul careia din aprilie va veghea bustul marelui BEBE VERNESCU ) sa invete canoe si kaiac, nu sunt tehnicieni sau antrenori !?,si oricum mult mai pertinenti ca tine. Nu-ti imagina ca,daca ai stat un sezon sau doua in kaiac sau canoe, esti indreptatit sa spui bazaconii. Daca merita sau nu sa practici acest sport intreaba fostii sau actualii sportivi care au fost medaliati la marile regate internationale. Cei care gandesc ca si tine sunt gloabele, care au fost " carne de tun " la piste sau concursuri, pentru adevaratele valori.

    RăspundețiȘtergere
  17. @COSIGON


    Ooooooo, crede-mă, și eu știu cum stau lucrurile în privința antrenorilor!!! Aș putea scrie o carte...Diferența este că tu ai niște opinii exclusiv din perspectiva sportivului, iar eu am convingeri atât ca sportiv, cât și ca antrenor.


    BelfeGORE din CHITILA

    RăspundețiȘtergere
  18. Se pare ca unii dintre voi chiar stiu ce vorbesc in ceea ce-l priveste pe mirladeanu (ca nu merita scris cu litera mare)si compania. Dar degeaba. Credeti ca ii afecteaza comentariile voastre? Nici undeva nu-i doare. Oricum zic ca sportivii nu stiu sa faca altceva decat sa vorbeasca prostii si nu pleca ei ca nu stiu sa faca nimic.

    RăspundețiȘtergere