sâmbătă, 2 iunie 2012

Black to Black

Black to Black reprezintă numele expediţiei româneşti cu kaiacul pe Dunăre de la izvorele din Munţii Pădurea Neagră  până la vărsarea fluviului în Marea Neagră . Temerarii acestei inedite expediţii sunt doi arădeni, Reinhardt West (60 ani) şi Călin Nica (40 ani), care au plecat de pe data de 26 mai din Germania şi vor ajunge, după estimări, pe data de 22 iulie.


Călin Nica (stânga) şi Reinhardt West, lângă unul dintre caiacele cu care vor străbate Dunărea de la izvoare şi până la vărsare

Cei doi prieteni vor străbate şase ţări - Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia şi România - şi vor trece prin 214 localităţi. În total, 2.860 de kilometri, într-o expediţie care este, după spusele lor, o premieră pentru România, având în vedere condiţiile în care se va desfăşura călătoria. 


Izvorul Dunării
Nica şi West sunt susţinuţi de Asociaţia Efect Verde, din care şi ei fac parte. „M-am gândit de mult timp la acestă expediţie, deoarece am citit multe cărţi de aventură. Mi-am dorit întotdeauna o asemenea expediţie. Călin mi-a povestit ce vrea să facă şi atunci am decis să merg şi eu cu el. De un an o planificăm şi abia aştept să punem barca pe apă. Va fi marea aventură a vieţii noastre. Fiecare are partea aceea de copil în el. Am mai fost în expediţii, dar nu pe distanţe aşa de mari. Apropiaţii mi-au spus că sunt nebun. Ca să mergi cu barca peste 2.000 de kilometri trebuie să ai curaj. Noi încercăm, sănătoşi să fim. Cel mai important lucru este să ne întoarcem cu bine acasă", a mărturisit Reinhardt West. 

Cei doi au ca obiectiv să străbată aproximativ 50 kilometri pe zi. Ei fiind ajutaţi de kaiace performate de touring, în total cei doi au cheltuit 2000 euro pe echipamente,  banii provenind din fonduri proprii şi sponsorizări. „De-a lungul călătoriei vom cheltui, probabil, aproximativ 1.000 de euro de persoană pentru mâncare şi alte lucruri", crede Călin. „Am ales Dunărea pentru că este o provocare destul de mare să cobori pe ea. Este singurul fluviu pe care îl aveam la îndemână, ca să spun aşa. Şi mai provocator e faptul că străbate atâtea ţări şi atâtea capitale. Merită încercat. Ideea mi-a venit când coboram cu canoea pe Mureş şi mi-am dat seama că ar fi o excursie pe care să o ţinem minte, să avem ce povesti nepoţilor. Am ales Dunărea ca să realizăm ceva adevărat. Am început să studiem, să vedem harta. Am schimbat tipul de ambarcaţiune, întrucât iniţial ne gândeam să plecăm cu o canoe, dar nu era potrivită pentru expediţia asta. Prin urmare, am am ales caiacul acesta performant", a explicat Călin Nica, iniţiatorul ineditei expediţii. 

Expediţia în direct



5 comentarii:

  1. Foarte frumoasa intreprindere, asteptam impresiile participantilor dupa ce finalizeaza traseul si isi fac revenirea :D.

    Parcursul lor poate fi urmarit pe site-ul efectverde la sectiunea Black(forest) to Black (sea) pe link-ul follow us (este necesar un plugin de google earth)

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumoasa intreprindere, asteptam impresiile participantilor dupa ce finalizeaza traseul si isi fac revenirea :D.

    Parcursul lor poate fi urmarit pe site-ul efectverde la sectiunea Black(forest) to Black (sea) pe link-ul follow us (este necesar un plugin de google earth)

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumoasa intreprindere, asteptam impresiile participantilor dupa ce finalizeaza traseul si isi fac revenirea :D.

    Parcursul lor poate fi urmarit pe site-ul efectverde la sectiunea Black(forest) to Black (sea) pe link-ul follow us (este necesar un plugin de google earth)

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte frumoasa intreprindere, asteptam impresiile participantilor dupa ce finalizeaza traseul si isi fac revenirea :D.

    Parcursul lor poate fi urmarit pe site-ul efectverde la sectiunea Black(forest) to Black (sea) pe link-ul follow us (este necesar un plugin de google earth)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. christamas@sfr.fr3 iunie 2012 la 08:43

      Bravo, si mult succes pentru a ajunge cu bine acasa.Christian

      Ștergere