Discuţie nonconformistă cu eroul de la Mila 23: "Visam să ajung aviator!

Ivan Patzaichin într-un interviu nonconformist acordat în cadrul campaniei "Rock FM dă un chopper unui mare rocker"

Ivan Patzaichin. Cine nu a auzit de Ivan, copilul născut la Mila 23 care şi-a croit drum spre celebritate cu vîsla sau cu pagaia? Este eroul lipovenilor din Deltă, omul pe care-l văd acum rar pe acasă. Mai des la televizor. E însă idolul tuturor acelora care urcă în canoe pentru prima dată şi visează să egaleze măcar pe sfert performanţele lui.

- Care era cel mai mare vis al dumneavoastră atunci cînd eraţi copil şi mergeaţi la şcoală cu barca?

- M-am născut în barcă, cum s-ar zice. Eram conştient că acolo nu puteam să rămîn decît pescar fruntaş, eventual, şi atunci visul meu era să plec, să încerc şi altceva. Vedeam avioane zburînd deasupra Deltei şi mă gîndeam să mă fac aviator.

- Chiar voiaţi să vă faceţi aviator?

- Erau vise de copil. Nici nu văzusem în realitate un avion pînă atunci, dar le vedeam zburînd deasupra şi mă gîndeam: "Ce frumos ar fi să conduc şi eu unul!". Apoi profesor de fizică, iar apoi, văzînd consăteni de-ai mei că au ieşit campioni mondiali, am zis: "Eu de ce să nu ies campion mondial şi olimpic?". 

"Căram lemne cu barca şi vîsleam cîte 40 de kilometri"

- Cînd aţi început să vîsliţi?

- Aaa, de cînd mă ştiu. În orice caz, nu ajunsesem la şcoală. Mergeam cu barca foarte mult, vîsleam kilometri întregi. Plecam, de exemplu, o dată, de două ori pe an toamna, mergeam cu tata să aducem lemne pentru iarnă. Plecam seara ca să ajungem dimineaţa la locul destinaţiei. Toată noaptea trăgeam la rame. Ziua încărcam lemne în barcă şi seara plecam înapoi spre casă. Vă daţi seama, erau cam 35-40 de kilometri să tragi la rame. Şi nu aveam atunci mai mult de 14-15 ani!

- Vă gîndeaţi la acest lucru ca la un fel de antrenament sau era doar o necesitate pentru traiul de zi cu zi?

- Atunci era o necesitate, chiar nu aveam altceva de făcut. De aceea era şi visul acesta al meu să evadez de acolo, pentru că ştiam exact ce pot să fac, doream ceva mai mult, voiam altceva.

- Să zicem că eu sînt un puşti de 16 ani şi dumneavoastră unul din oamenii pe care vreau să-i urmez în viaţă. Ce-mi recomandaţi, cît de mult ar trebui să muncesc să ajung şi eu mare sportiv?

- Păi, depinde de tine cît de mult trebuie să munceşti. În orice caz, nimic nu se face fără muncă. Şi nu numai în sport. Dar şi munca trebuie făcută cu cap!

"Cădeam din canoe de şapte-opt ori pe zi!"

- Care au fost cele mai mari obstacole în îndeplinirea visului dumneavoastră?

- Multe, foarte multe. Pot să spun că niciodată nu am început cu dreptul, nici chiar la venirea mea în sport. Mi-a fost foarte greu să stau în canoe, pentru că de la lotca tradiţională la canoe e diferenţă mare. Îmi era imposibil să stau în acea coajă! Îţi închipui că în martie făceam de şapte-opt ori baie pe zi? La un moment dat credeam că nu sînt făcut pentru asta. 

- Ne povestiţi cum aţi ajuns la primul antrenament? Cum v-aţi înscris la club?

- Simplu. În 1966, trei consăteni de-ai mei au ieşit campioni mondiali. E vorba de Serghei Covaliov, cu care am fost şi partener după aceea, Calabiciov şi Sciotnic Atanase. Văzîndu-i la televizor, la căminul cultural, pentru că nu aveam televizor pe vremea aceea, văzînd şi poze în ziare, venite ele mai tîrziu că ajungeau acolo după cîteva zile, am zis hai să încerc şi eu! Cînd au venit acasă în concediu, i-am rugat pe cei trei să mă înscrie şi pe mine. Întîmplător, toţi trei erau la clubul Dinamo. Aşa am ajuns şi eu la Dinamo.

- Cum vă simţiţi cînd treceţi prin faţa stadionului Dinamo şi vă vedeţi statuia?

- Sincer? Nu trec.

- De ce? Ca să nu vedeţi statuia?

- Exact, evit. Cît pot, evit.

- Sînteţi o legendă, toţi românii vă onorează...

- Ştiu, ştiu şi acum accept chiar şi varianta cu statuia. Eu nu am fost de acord de la început cu acest lucru. N-am fost nici la pozat, nici să văd cum lucrează. Ei mi-au zis că fac statuia. Mă chemau: "Hai să o vezi, hai să pozezi!". Am evitat. Pînă în momentul în care a fost dezvelită, eu nu am văzut statuia. După aceea, realizînd importanţa acestui lucru, mi-am dat seama că era, de fapt, un model pentru copiii care intrau pe poarta clubului Dinamo, era un îndemn la a face mişcare.

Legende cu Ivan

- Ce poveşti, adevărate sau nu, mai circulă despre dumneavoastră?

- Nu ştiu ce mai circulă, dar legende am avut foarte multe la viaţa mea. De la primul campionat am fost descalificat. Apoi, la prima probă la Jocurile Olimpice, în Mexic, am concurat şi în simplu, şi în dublu. După ce am tras 900 de metri şi conduceam cu o barcă, m-am uitat unde sînt adversarii şi în momentul acela m-am dezechilibrat şi am înţepenit. Am ratat cursa, am sosit pe locul 7. La Munchen, la fel. De fiecare dată am avut ceva de demonstrat încă o dată şi încă o dată şi asta m-a făcut tot timpul să obţin alte performanţe şi alte performanţe.

- Au copiii unde să se antreneze pentru acest sport?

- Deşi avem atîţia campioni în sporturile nautice, nu avem un canal artificial olimpic şi nu e un mare lucru, cînd în toată lumea numai pe canale artificiale se concurează. N-avem cluburi, sînt aproape desfiinţate, nu au copii, nu există selecţie!

- Dar interes există?

- Sigur, din cîte aud de la copii şi părinţi, ar exista. Chiar am intenţia să promovez cît de cît, cel puţin în zona Deltei, încerc să fac şi cîte un centru de iniţiere pentru caiac-canoe, unde copiii să înveţe. Cu oameni şi mari nume din acest sport. Poate le trezesc şi mîndria pentru tradiţia campionilor. 

- V-au pasionat vreodată motocicletele?

- Sigur că da. Orice tînăr visează să meargă pe o motocicletă şi să aibă şi o fată frumoasă în spate. Asta cred că toată lumea visează.

- Aţi avut o motocicletă?

- Nu, niciodată. Am mers pe motocicletă, dar nu pe a mea, ci a prietenilor.

- Ce le transmiteţi celor care au un vis pe care nu l-au îndeplinit încă?

- Dacă nu l-au îndeplinit, e păcat pentru că, în momentul în care îţi propui un vis, trebuie să îl şi realizezi. Nu trebuie să te compromiţi în alte lucruri, trebuie să fii conştient că acel vis trebuie să-l realizezi indiferent de sacrificii, indiferent de lucrurile la care trebuie să renunţi.

IVAN PATZAICHIN

Născut pe 26 noiembrie 1949 la Mila 23 (Tulcea)

Palmares: patru titluri olimpice, trei în proba de canoe 2 - 1000 metri şi una în canoe simplu 1000 metri, trei titluri de vicecampion olimpic, de 9 ori campion mondial, alte patru titluri de vicecampion al lumii şi nouă medalii de bronz la CM

sursa: Gazeta Sporturilor